Despre Marcel:
Un ursulet de plus calator, a fost in mai multe locuri decat ai visat tu vreodata ca ai sa mergi. Si asta pentru ca... POATE.
Despre Andrei: Pierdut printre asiatici. Pentru moment, dar cand va reveni pre multi are sa popeasca. Am zis.
Marcel: Sunt primul ursulet din plus care a facut diving, stabilind recordul mondial la adancime la 17m!
Andrei: Noroc de mine, ca altfel ramaneai doar cu nisip in blana aia alba!
Povestea: Weekendul care tocmai s-a incheiat am fost cu tovarasu Marcel si o gasca de studenti la diving in Malaysia, mai exact in Pulau(traducere libera: insula) Dayang.
Impresii: viata sub apa e foarte tare. Am vazut corali, multi pesti colorati si multe vietati ciudate. Senzatia de a avea apa deasupra ta cat un bloc cu 4 etaje e foarte de tare, iar peisajul e diferit.
Concluzia: am luat licenta Open Water Diver License, ceea ce inseamna ca deacum pot sa ma scufund unde vrea muschiu meu!
Daca va intrebati care sunt eu, al doilea de la stanga.
La fel, al doilea de la stanga, primul de la stanga e buddy-ul meu CCM (Chu Ching Min parca..)
Cu cat asteptarera e mai lunga cu atat satisfactia e mai mare
Andrei Blaj
Weekendul acesta voi intreprinde o actiune spectaculoasa, magnifica, de anvergura, care va lasa(sper) urme adanci in personalitatea mea. Voi, cititori fideli ai acestui blog, trebuie doar sa aveti putintica rabdare pana luni, cand voi bombarda online-ul cu poze, povestiri, peripetii si filme. Speranta mea e ca internetul sa tina la cantitatea de informatii ce va sa vie.
Urmatorul post este preluat de pe Succes Dublu , si demonstreaza, daca mai era nevoie ca anul are multe zile, ziua are multe ore, orele au multe minute, minutele au multe secunde.
Imagineaza-ti un barbat care
- are centura neagra cu doi dani la Tae Kwan Do,
- are licenta de slavamar si a salvat 33 de oameni de la inec,
- a castigat 12 medalii de aur, 17 de argint si 6 de bronz reprezentand Noua Zeelanda la campionate mondiale de Atletism in probele de sulita, aruncarea discului si aruncarea greutatii;
- la 12 ani s-a urcat prima oara intr-un Kart, participa regulat in curse de masini si in August 2008 a batut recordul mondial la viteza in Utah pe un circuit de sare;
- S-a angajat la o companie pe care ulterior, dupa 3 ani a cumparat-o si a dezvoltat-o in urmatorii 15 ani pana la una din cele mai mari companii de profil din Noua Zeelanda;
- in 2002 a urcat pe Kilimanjaro impreuna cu o femeie oarba si un barbat care avea ambele maini amputate,
- are atestat de pilot si zboara regulat cu propriul avion;
- este speaker motivational si are peste 130 de evenimente in calendar la care vorbeste pe parcursul unui an;
- este casatorit si are 3 copii si doi nepoti.
Ai spune despre un astfel de om ca a avut tot ce si-a dorit in viata. Poate ai spune ca parintii lui au avut bani sa-l intretina si sa-i faca toate poftele. Poate ai spune ca e o exceptie si ca putini oameni au norocul sa faca in viata ceea ce le place.
Da, e o exceptie. Si sunt nervos pe mine, pentru ca uit deseori visurile pe care le am. Pe toti cei care se plang zi de zi de cat de cruda e viata cu ei si isi doresc ceva mai bun dar nu fac nimic in privinta asta.
E o exceptie pentru ca tipul asta, Tony Christiansen are picioarele amputate de la varsta de 9 ani in urma unui accident. Exact. Nu are picioare. Si totusi a facut ceea ce a vrut sa faca in viata. Stiti ce zicea ?:
“Inainte de accident as fi putut sa fac 10,000 de lucruri diferite – sa ajung in echipa de Rugby (All Blacks, sa joc fotbal la Cupa Mondiala, sa ajung un ciclist de valoare sau un schior de renume. Dupa ce mi-am pierdut picioarele mi-am dat seama ca pot sa fac doar 8,000 din aceste lucruri)”
“la 10 ani eram singurul copil din scoala care putea inota o mila. Si n-aveam picioare”
“Viata e ca pilotatul unui avion. Daca nu controlezi tu mansa, s-ar putea sa ajungi unde nu vrei sa ajungi”
Ok, il avem pe tipul asta care a facut ce si-a dorit in ciuda handicapului pe care l-a avut. Avea varianta sa accepte situatia pe care o are si sa stea in banca lui in timp ce ceilalti ar fi avut grija de el. Si nimeni nu l-ar fi invinovatit. Societatea tinde sa ii tina pe oamenii cu handicap sub o umbrela in care sa nu se intample nimic. Fara sa realizeze ca cel mai mare lucru pe care si-l doresc ei este sa arate ca sunt utili, ca pot reusi in ciuda problemelor pe care le au. Nu e ciudat ca oamenii care au avut mari probleme in trecut sunt cei care au mari succese acum? Cei care si-au constientizat deficitul, si-au dat seama ca sunt la coada listei si au vrut sa schimbe situatia. Motivatia de a reusi este imensa pentru cineva care nu mai are ce pierde.
Si totusi. Acum tu esti in spatele monitorului, poate undeva pe o canapea moale, acasa, confortabil, cu iaurtul de fructe langa tine sau la birou unde ai un job care nu te satisface dar nu faci nimic sa iesi din zona de confort. Vrei mai mai mult? Fa ceva. Nu te mai plange de ce nu s-a putut intampla in trecut. Esti aici, esti acum, esti sanatos. FA CEVA
Dragi mei, am vesti importante din Orientul Indepartat. Prietenul vostru, aka eu, cel slabut si simpatic, si-a schimbat stilul de viata (partial) si invata din greu sa dea bataie.
Totul s-a intamplat acum cateva saptamani cand mi-am dat seama ca am tot, faima, bogatii, fata de calitate, si totusi nu ma simt implinit. M-am inchis in camera mea, si, timp de 3 zile parea ca zac. Doar parea pentru ca de fapt, gandeam! Am iesit intr-un final, stiind ce vreau sa fac. Ma apuc de muay thai! Linkul e blogul noului meu instructor de muay thai, caruia ii multumesc pe aceasta cale (poate o sa invete si el candva romana si o sa citeasca aceste randuri). Pe scurt, o data pe saptamana mergem la 2 ore de antrenament intensiv. Si cand zic intensiv, ma refer la un antrenament dupa care timp de 4 zile ai febra la gambe.
Pe langa antrenamentul de muay thai, merg si la sala, adica, atentie celor care ma priveau de sus, fac muchi. Nu vreau sa par acum un fel de Mircea Badea al blogosferei, dar, va previn, nu va jucati cu mine pentru ca sunt instabil ca TNT-ul.
